Silviu Purcărete

silviupurcarete.art

„Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru”

Expoziția de fotografie „Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru” s-a deschis sâmbătă, 18 mai 2024, la Centrul „Constantin Brâncuși” Muzeul de Artă Craiova. Expoziție unicat în România, cu fotografii din spectacole de teatru și operă din arhiva personală a regizorului, semnate chiar de el, sau de Mihaela Marin, Dragoș Buhagiar, Helmut Stürmer, Sean Hudson, Patrick Fabre, Dorian Delureanu, Pierre Borasci, Simon Anannd (Royal Shakespeare Company), Thilo Beu, Rareș Zaharia, Adi Bulboacă, Alex Condurache, Eöri-Szabó Zsolt, Peter Uhan, Petru Cojocaru, Iulian Ursachi, Nicu Cherciu, Aki Tanaka, Aoi Itoh și alții.

Adriana Moca, inițiatoarea proiectului și curatoarea expoziției, a făcut parte vreme de nouă ani din echipa artistică a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, precum și din spectacolele semnate aici de Silviu Purcărete, apoi a continuat să urmărească activitatea regizorală a acestuia, consemnând-o prin cronici și articole.

Fotografia e un declanșator al memoriei. Conținutul ei spațio-temporal activează trasee afective care înving timpul și readuc la viață secvențe ale trecutului. Ne rânduiesc viața în foldere cu imagini. Adriana Moca a avut ideea salutară de-a reuni într-o expoziție fotografică 50 de ani de teatru pe care Silviu Purcărete îi împlinește acum. O jumătate de veac de când regizorul îmbogățește lumea cu viziunile lui. Teatrul este structural despre a privi, iar retorica regizorală a acestui artist mizează fundamental pe tehnica fragmentării în cadre ca modalitate de creație. Un hedonism al vizualului ar putea fi definiția concisă a universului estetic al lui Silviu Purcărete.”

Oltița Cîntec – O antologie vizuală
Suplimentul de cultură, 28 mai 2024

Calendar de itinerare

2024:

18 mai – vernisaj la Centrul Constantin Brâncuși, din cadrul Muzeului de Artă Craiova, în perioada Festivalului Internațional de Teatru Shakespeare.

26 septembrie – vernisaj la Palatul Braunstein din Iași, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr FITPTI

2025:

5-30 martie – Muzeul Țăranului Român București