Silviu Purcărete

silviupurcarete.art

Eu cred că teatrul este un lucru care, dincolo de meșteșug și de sudoare, trebuie făcut și cu foarte multă bucurie.

Foto: Mihaela Marin

În 2024, Asociația Culturală Vis-a-Vis a inițiat un amplu proiect dedicat creatorului Silviu Purcărete cu ocazia aniversării a 50 de ani de teatru: expoziția „Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru” curatoriată de Adriana Moca și un site-vitrină dedicat regizorului, ambele realizate prin cofinanțarea Administrației Fondului Cultural Național – AFCN.
Vă invităm să descoperiți o personalitate proteică și spectacolele imaginate de „regizorul-poet”, cum l-a numit George Banu.

Purcărete pune în scenă fără a se refugia în anonimat, dar nici nu se impune narcisiac, flagrant. Refractar excesului, el își insinuează melancolia de artist sceptic ce își găsește un paliativ, dincolo de existență, în plăcerea comunicativă a teatrului. Un teatru în care recunosc spiritul pacific și melancolic al unui mare eseist al timpurilor noastre, al tinereții mele, Roland Barthes. Asemenea lui, Purcărete cultivă o privire nuanțată asupra realului, căci și el refuză contrastele intens subliniate. Dacă unul a scris Le plaisir du texte, celălalt semnează o similară profesiune de credință de-a lungul parcursului său, ce s-ar putea defini ca fiind Plăcerea teatrului. Teatrul lui Purcărete dezorganizează genurile și adoptă maleabilitatea unui vizitator oniric printre coșmarurile sau rătăcirile timpurilor noastre. De aici îi provine singularitatea.

George Banu

Silviu Purcărete inventează spații estetice și geografii emoționale ludice, presărând cu fin umor chiar cele mai crude și tragice texte. E creator de tărâmuri hipnotice, dar nu mai puțin reale. În fiecare spectacol creează impresionante galerii de tablouri din juxtapuneri de umbre și lumini. Maestru al clarobscurului și pictor al destinelor din texte clasice pe care le (re)vizitează cu pasiune și curiozitate, el se aseamănă unui colecționar de frumusețe.
Dincolo de recuperarea memoriei spectacolelor sale, redescoperim bucuria teatrului și generozitatea ludică a regizorului Silviu Purcărete, grație fotografiilor din expoziție. E un gest de reverență și recunoștință pentru o asemenea personalitate distinsă cu nenumărate premii importante de-a lungul vremii. Un exercițiu de admirație absolut necesar.

Adriana Moca

EVENIMENTE

Expoziția de fotografie „Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru”

s-a deschis sâmbătă, 18 mai 2024, la Centrul „Constantin Brâncuși” Muzeul de Artă Craiova. Expoziție unicat în România, cu fotografii din spectacole de teatru și operă din arhiva personală a regizorului, semnate chiar de el, sau de Mihaela Marin, Dragoș Buhagiar, Helmut Stürmer, Sean Hudson, Patrick Fabre, Dorian Delureanu, Pierre Borasci, Simon Anannd (Royal Shakespeare Company), Thilo Beu, Rareș Zaharia, Adi Bulboacă, Alex Condurache, Eöri-Szabó Zsolt, Peter Uhan, Petru Cojocaru, Iulian Ursachi, Nicu Cherciu, Aki Tanaka, Aoi Itoh și alții.

Adriana Moca, inițiatoarea proiectului și curatoarea expoziției, a făcut parte vreme de nouă ani din echipa artistică a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, precum și din spectacolele semnate aici de Silviu Purcărete, apoi a continuat să urmărească activitatea regizorală a acestuia, consemnând-o prin cronici și articole.

„Fotografia e un declanșator al memoriei. Conținutul ei spațio-temporal activează trasee afective care înving timpul și readuc la viață secvențe ale trecutului. Ne rânduiesc viața în foldere cu imagini. Adriana Moca a avut ideea salutară de-a reuni într-o expoziție fotografică 50 de ani de teatru pe care Silviu Purcărete îi împlinește acum. O jumătate de veac de când regizorul îmbogățește lumea cu viziunile lui. Teatrul este structural despre a privi, iar retorica regizorală a acestui artist mizează fundamental pe tehnica fragmentării în cadre ca modalitate de creație. Un hedonism al vizualului ar putea fi definiția concisă a universului estetic al lui Silviu Purcărete.”

Oltița Cîntec – O antologie vizuală
Suplimentul de cultură, 28 mai 2024

Itinerarea expoziției

2024:

18 mai – vernisaj la Centrul Constantin Brâncuși, din cadrul Muzeului de Artă Craiova, în perioada Festivalului Internațional de Teatru Shakespeare.

26 septembrie – vernisaj la Palatul Braunstein din Iași, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr FITPTI

2025:

Ianuarie –  Muzeul de Artă Cluj Palatul Banffy

Martie – Muzeul Țăranului Român București

Albumul de fotografie „Silviu Purcărete. Infinite metamorfoze”

În cadrul expoziției a avut loc lansarea albumului de fotografie – „Silviu Purcărete. Infinite metamorfoze”. Apărut sub semnătura Mihaelei Marin, renumită artistă fotografă ce urmărește de mulți ani activitatea artistică a unor regizori importanți, albumul conține peste 270 de fotografii din 22 de spectacole semnate de Silviu Purcărete, în România și străinătate, din care amintim Așteptându-l pe Godot, Faust, Lulu, Metamorfoze, O furtună, Macbett, Regele Moare, Lohengrin, Aleko și Francesca da Rimini, precum și cele mai recente mizanscene, Antonin Artaud. Familia Cenci și Gertrude.

Volumul bilingv, română și engleză, prezintă și un eseu semnat de criticul Sebastian Vlad Popa, „Corpuri lucide – ce învăț din teatrul lui Silviu Purcărete”. 

Proiect realizat de Asociația Culturală
Vis-a-Vis, cu sprijinul unui Mecena
care a dorit să rămână anonim.

Echipa de realizatori e legată de cel care a inspirat albumul prin firele trainice ale consonanțelor estetice. E, astfel, o privire din interiorul unui univers care a convins prin puterea fanteziei, că autorul e un artist din categoria celor memorabili.

Mihaela Marin are și ochi, și sensibilitate, și intuiție. E un excelent mediator între arta lui Silviu Purcărete și noi, privitorii. Cunoscătorii vor reface mental și emoțional spectacole pe care le-au văzut. Imaginea foto are această însușire: e un animator al memoriei. Cei care nu sunt familiarizați cu stilistica purcăretiană își vor bucura ochii cu frumusețea momentelor surprinse.”

Oltița Cîntec – Cum învingem fragilitatea teatrului
Suplimentul de cultură, 17 iunie 2024

Regizorul Silviu Purcărete

Silviu Purcărete (5 aprilie 1950, București) absolvă în 1974 studiile de regie la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică) cu spectacolul Jurnalul unui nebun de Gogol, sub îndrumarea profesorului și regizorului Valeriu Moisescu, un admirabil profesionist și mentor. Debutează la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț cu Romeo și Julieta. În 1975 începe să colaboreze cu Teatrul Dramatic din Constanța, apoi cu Teatrul Mic din București, Teatrul de Păpuși din București și Brașov. Montează la Timișoara și la Beer-Sheva. În 1985 este invitat de Gheorghe Goange Marinescu la Teatrul Popular din Râmnicu Vâlcea să lucreze cu o trupă excepțională de actori amatori. În 1989, Emil Boroghină, directorului Teatrului Național din Craiova îi oferă spațiu și timp de lucru generos cu trupa teatrului. Aici se revelează forța creatoare a celui ce va deveni la scurtă vreme directorul Teatrului L.S. Bulandra din București (1992), apoi directorul Centrului Dramatic Limoges din Franța (1996). Așa a început o carieră internațională ce continuă și azi, cu mari spectacole de teatru, operă, teatru de păpuși, film, cu participări și premii la festivaluri prestigioase ca Avignon, Amsterdam, Antwerp, Bath, Bruxelles, Dublin, Edinburgh, Glasgow, Glyndebourg, Gdansk, Melbourne, Montreal, Milano, Napoli, Parma, Sarajevo, Sao-Paolo, Tokio, Viena, Varna.

În 2002 înființează propria sa companie teatrală. Din 2003, Silviu Purcărete este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.


Premii și distincții

Premiul criticii și Premiul pentru excelență artistică al Fundației Hamada

pentru „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, Festivalul Internațional de Teatru Edinburgh, 1991

Premiul pentru cel mai bun regizor,

cea mai bună scenografie și pentru debut feminin pentru „Titus Andronicus”, Gala Premiilor UNITER 1992

Marele Premiu

și Trofeul Orașului București, premiul pentru regie, pentru scenografie, pentru cea mai bună interpretare masculină, cea mai bună interpretare feminină și Premiul special al juriului, Festivalul Național de Teatru, 1992, pentru „Titus Andronicus”

Premiul pentru cel mai bun spectacol străin

Festivalul de teatru al Americilor de la Montreal 1993, pentru „Titus Andronicus”

Golden Globe Peter Brook Prize

pentru cea mai bună regie teatrală, pentru „The Tempest” la Nottingham Playhouse, 1995

Premiul criticii

Festivalul de teatru de la Dublin 1996 pentru „Danaidele”

Premiul de Excelență

Gala UNITER, 1997

Premiul pentru cea mai bună regie

Gala UNITER 2005, pentru „Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului”

Premiul special al juriului

la Festivalul Internațional Shakespeare, Gdansk, 2006 pentru „Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului”

Premiul de excelenţă

împreună cu Helmut Stürmer, Lia Manțoc, Vasile Şirli și Andu Dumitrescu, Gala UNITER 2010, pentru impactul internaţional al spectacolului „Faust” la Festivalul Edinburgh 2009

Premiul „Herald Angel”

la Festivalul Internaţional de Teatru Edinburgh pentru „Călătoriile lui Gulliver”, 2012

7 premii, inclusiv pentru cel mai bun film de debut

Gala Gopo 2013, pentru ”Undeva, la Palilula”

Premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut

la Festivalul Filmului Sud-Est European, Los Angeles, 2013 pentru ”Undeva, la Palilula”

Premiul Europa pentru Teatru

Premio Europa per il teatro, Craiova 2016

Premiul pentru întreaga activitate de regizor

Gala UNITER 2017

Premiul pentru cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”)

Gala UNITER 2023, pentru „Antonin Artaud. Familia Cenci”

Doctor Honoris Causa

al Universității din București, 2019

Doctor Honoris Causa

al Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2022

Ordinul Steaua României

în grad de Comandor, 2000

Titlul Chevalier des Arts et des Lettres

Franţa, 1996

A magnificent production!”

Bernard Faivre D’Arcier

former director of the Festival of Avignon

Ubu Rex and Titus Andronicus 
are doubtlessly masterpieces.
Both productions are truly brilliant, powerful and free.”

Marie-Hélène Falcon

former director of the Théatres des Ameriques Festival

„Le talent de créateur d’images de Purcarete éclate dès les premières secondes d’Agamemnon, avec son messager suspendu dans le ciel, puis son choeur de vieillards obèses, portant costume et cravate. Somptueuses lumières grisées, violence du meurtre, avec une Clytemnestre sanglante et un cadavre d’Agamemnon enfoncé dans une baignoire de zinc, poésie d’une scène entièrement éclairée à la bougie… Purcarete déploie deux heures quarante durant une impressionnante maîtrise scénique.”

René Solis

Libération